Procurorul general a trimis „îndrumări scrise” către parchetul care se ocupa de plângerea depusă de jurnalista Emilia Șercan

Procurorul general a trimis „îndrumări scrise” către parchetul care se ocupa de plângerea depusă de jurnalista Emilia Șercan
Sursa foto: Facebook/Fundatia Friends for Friends
Publicat: 05/04/2022, 20:02

Parchetul General a transmis marți, prin intermediul unui comunicat, că procurorul general Gabriela Scutea a transmis „îndrumări scrise” parchetului care se ocupa de plângerea penală depusă de jurnalista Emilia Șercan.

Potrivit comunicatului, îndrumările au fost trimise de către procurorul general în luna martie către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru a „dinamiza” administrarea probelor, fără afectarea independenței procurorului de caz.

„Referitor la suspiciunea unei divulgări a informaţiilor nepublice, sesizată de către doamna Emilia Şercan, jurnalist, menționăm că legea prevede posibilitatea procurorului ierarhic superior de a transmite dispoziţii scrise procurorului subordonat.

În acest sens, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, la data de 09.03.2022, îndrumări scrise către parchetul care supraveghea  cercetările (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4) în dosarul penal deschis ca urmare a plângerii formulate de doamna Emilia Șercan. Aceste îndrumări,  fără a afecta independenţa procurorului de caz, au urmărit să dinamizeze administrarea probelor şi să reflecte rolul activ al organelor de urmărire penală pentru aflarea adevărului.

A fost semnalată procurorului necesitatea verificării competenței, aspect care a determinat declinarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, ulterior, preluarea cercetărilor, la 31.03.2022, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru clarificarea criticilor exprimate public de partea vătămată, parchetul care efectuează urmărirea penală va stabili, în raport de drepturile conferite de Codul de procedură penală,  informațiile care îi vor fi  transmise, ținând cont de caracterul nepublic al urmăririi penale”, se arată în comunicatul PÎCCJ.

Emilia Șercan susține că autoritățile statului vor s-o compromită

Jurnalista Emilia Șercan a anunțat că, după data de 18 ianuarie a acestui an, când a dezvăluit faptul că teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă ar putea fi plagiată, împotriva ei a fost declanșată o amplă campanie de kompromat. În acest sens, Poliția Română a anunțat că au fost deschise deja trei dosare penale, care privesc infracțiunile de amenințare, violarea vieții private și acces ilegal la un sistem informatic.

Șercan a anunțat, luni, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că ar fi ținta unei campanii orchestrate chiar de către autoritățile statului, prin care s-ar încerca „intimidarea și discreditarea” sa.

„Autoritățile statului român au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea pe care, după ce am descoperit-o și reclamat-o, au încercat să o mușamalizeze!

Am decis să denunț public acțiunile de discreditare și intimidare la care sunt supusă după 18 ianuarie 2022, data la care am dezvăluit că teza premierului României, Nicolae Ciucă, este plagiată.

Am decis acest lucru pentru că jucătorul-cheie în această operațiune este chiar statul român: o probă pe care am furnizat-o Poliției Române pentru a identifica autorul unei infracțiuni de violare a vieții private a fost scursă din dosar în aceeași zi, iar ulterior a devenit baza unei ample operațiuni de kompromat”, a scris jurnalista pe Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?